Îi mulțumesc, în primul rând, Preafericitului Părinte Daniel că este aici și vă mulțumesc și vouă, celor care efectuați un alt act de trădare, părăsind sala. *Ăștia sunteți, trădătorii României!123
La 104 ani de la momentul în care s-a făcut Marea Unire – că eu nu vorbesc pentru voi, eu vorbesc pentru românii noștri
și care nu vin să facă discordie între etnii –, la 104 ani, România nu mai este mare. La 104 ani de la Marea Unire, România are teritorii în afara granițelor sale. Să vii să vorbești de 1 Decembrie despre Ucraina și războiul de acolo, în condițiile în care avem români în Maramureșul istoric, Herța, Bugeacul și Bucovina de Nord, este inacceptabil, pentru că, de fapt, este un act de înaltă trădare față de România Mare.
Astăzi se împlinesc 73 de ani de când marele nostru tribun, Corneliu Vadim Tudor, s-a născut. Chiar dacă a trecut în eternitate, cuvintele sale rămân eterne și lupta sa pentru România Mare rămâne eternă.
M-am obișnuit să văd lipsă de respect*, dar cineva trebuie să facă un act de reparație morală, pentru că, așa cum vorbea și antevorbitorul meu, domnul Titus Corlățean, pe care-l apreciez și-i mulțumesc pentru cuvintele alese pe care le-a spus, avem, într-adevăr, în afara României, prim-miniștri care atentează la integritatea teritorială a României.* Și aș vrea să dau și eu un răspuns. Opincile române pot sta oricând pe orice Parlament din orice țară care nu respectă România. Nu doresc altceva decât România Mare.* România Mare, care se face cu iubire și respect față de patria-mamă, indiferent de ce etnie ești, pentru că toți suntem români; și asta v-o spune un om, eu, al cărui tată este valah-voloh din Macedo-Serbia. Asta să știți.
Acum 104 ani... Ar trebui să ne amintim de un discurs al marelui Nicolae Iorga, care spunea: „De aceea, Unirea românilor trebuie înfățișată totdeauna – potrivit adevărului – ca urmarea firească a unei pregătiri istorice de sute de ani, în cursul cărora acest popor de eroi și de mucenici a izbutit să-și apere cu uimitoare stăruință, «sărăcia și nevoile, și neamul», rămânând împotriva tuturor năvălirilor barbare și vremelnicelor stăpâniri străine, în cea mai strânsă legătură cu pământul strămoșesc în care, ca într-un liman de mântuire, și-a putut adăposti traiul de-a lungul vremilor de urgie.”
Unirea românilor a fost posibilă pentru că românii și clasa politică de atunci credeau în Dumnezeu. Fără Dumnezeu nu e posibil nimic.* Fără a crede în Dumnezeu nu se poate. A încălca cele 10 porunci este mai grav decât a încălca orice. La 104 ani de la Marea Unire, avem o putere politică care a renunțat la suveranitatea României și suntem obligați să întoarcem armele politice pentru a ne recupera suveranitatea12.*
Nu este posibil la această sărbătoare națională să vorbești de alte state, când noi nu ne mai prezervăm identitatea românească. Avem cruci și în Senatul României, și în Camera Deputaților, dar le sfidează în general cei mai mulți dintre politicieni. N-am auzit un „Tatăl nostru” în Parlamentul României. În urmă cu câteva luni am fost singurul parlamentar care a recitat vreodată „Crezul”, pentru că eu cred, cred în Dumnezeu și-l rog din suflet să mântuiască neamul românesc, să-l întoarcă la credință și la Dumnezeu. Și rog Biserica Română să se implice și să trezească conștiința națională, pentru că altfel vom dispărea. Iar România este poporul primordial, țara primordială, tărâmul primordial.* Aici a spus un mare, un mare om ce-l propovăduia pe Dumnezeu, papa Ioan Paul al II-lea, că e „Grădina Maicii Domnului” și asta a deranjat pe mulți.
De aceea, la 104 ani de când sărbătorim unirea românilor și facerea României Mari, nu pot să-i spun poporului român decât să se trezească.* Și, așa cum spunea marele Radu Gyr: „Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!” și nu pot să nu spun că această trezire va duce la facerea României Mari.
Diana Iovanovici-Șoșoacă · 28 noiembrie 2022 · monitorul.ai