Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·17 iunie 2009
procedural · adoptat tacit
Puiu Hașotti
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Vă mulțumesc. Domnule președinte de ședință, Onorat Senat,
Țin să vă spun câteva chestiuni, nu doar pentru că sunt unul dintre inițiatorii acestei propuneri legislative care, într-adevăr, a fost dezbătută și în legislatura trecută.
Domnul secretar de stat Dan Cârlan v-a arătat câteva lucruri. Țin și eu să fac câteva precizări pentru că Domnia Sa a evitat să sublinieze câteva chestiuni pe care Senatul este îndreptățit să le cunoască, dincolo de faptul că, în calitatea Domniei Sale de senator, în legislatura trecută nu a susținut acest lucru.
Pachetul de finanțare despre care vorbea domnul secretar de stat Cârlan exista și în momentul depunerii acestei propuneri legislative, cel puțin cel referitor la protecția mediului.
În ceea ce privește atitudinea domnului președinte, dumneavoastră nu aveți de unde să știți dacă și-a schimbat-o astăzi sau nu și-a schimbat-o, dar asta este altă chestiune.
Cum vă spuneam, propunerea a fost discutată și în legislatura trecută și a avut un traseu foarte interesant, amintit parțial și aici.
De asemenea, vreau să vă spun că propunerea a fost semnată de parlamentarii constănțeni ai legislaturii trecute, din partidele din județul Constanța, inclusiv de un fost deputat PD-L, domnul Mironescu.
Guvernul a avut un punct de vedere negativ la extraordinarele insistențe ale doamnei Sulfina Barbu – trebuie să spunem lucrurilor pe nume – care, la vremea aceea, era ministrul mediului. Doamna Sulfina Barbu, în calitate de ministru al mediului, s-a opus vehement în Guvern, de câte ori a avut ocazia, și la Constanța, și aiurea, acestei propuneri legislative.
De ce? Sigur, Domnia Sa nu spunea, dar s-a aflat: pentru simplul motiv că primarul Constanței avea altă opțiune politică.
Opțiunea mea politică față de primarul Constanței, Radu Mazăre, este încă una și mai diferită decât a doamnei Sulfina Barbu, care, acum, se află în coaliție cu domnul primar Radu Mazăre, dar aceasta este o propunere legislativă în folosul constănțenilor, al municipiului Constanța și, inclusiv, al dumneavoastră, care veniți vara la mare.
Cum vă spuneam, propunerea a avut un traseu foarte interesant. A fost votată în Senat de trei grupuri parlamentare, nu spun cel care a fost împotrivă, se subînțelege, a fost votată în Camera Deputaților și a fost retrimisă Parlamentului, în urma unei solicitări de reexaminare, de către Președintele României. Motivele acum îmi scapă.
Mă bucur că Guvernul, de data aceasta, are un punct de vedere favorabil, mă bucur și felicit comisia. Și asta demonstrează puterea Parlamentului – în sfârșit, după 6 luni de zile –, să ne demonstrăm nouă înșine că Parlamentul este o instituție puternică. Și felicit comisia că, printr-un un vot unanim, respinge solicitarea de reexaminare a Președintelui, dincolo de faptul că mai există, probabil, înțeleg, o nouă tranșă de finanțare.