Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·4 mai 2022
Declarații politice · adoptat
Rodica-Luminița Barcari
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată binele comun · poziţional
- Voce
- —
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte de ședință.
Raport asupra Propunerii legislative privind introducerea în curricula școlară de liceu a cursului „Istoria Revoluției de la Timișoara din 1989 și a schimbării de regim din decembrie 1989 în România”
În baza prevederilor art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, cu adresa Pl-x 4 din 28 februarie 2022, Comisia pentru învățământ a primit, spre dezbatere în fond, propunerea legislativă menționată.
Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare introducerea în curricula școlară, respectiv planurile-cadru de liceu, a disciplinei „Istoria Revoluției de la Timișoara din 1989 și a schimbării de regim din decembrie 1989 în România”, în scopul asigurării unei bune informări a elevilor despre cel mai important moment revoluționar al istoriei noastre recente.12 Programa școlară, manualele, materialele didactice și metodologiile specifice pentru această disciplină se vor elabora de către Ministerul Educației, în colaborare cu reprezentanții organizațiilor de revoluționari*