Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·23 noiembrie 2015
Dezbatere proiect de lege · respins
Victor Paul Dobre
Discurs
## Vă mulțumesc.
În conformitate cu prevederile art. 95 din regulament, comisia a fost sesizată cu dezbaterea pe fond, în procedură obișnuită, a Propunerii legislative pentru modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români.
Senatul, în calitate de primă Cameră, a respins propunerea legislativă în ședința din 25 februarie 2015.
Camera Deputaților este Cameră decizională.
La întocmirea prezentului raport, comisia a avut în vedere avizul negativ al Comisiei juridice, de disciplină și imunități, al Comisiei pentru drepturile omului, culte și problemele minorităților naționale, avizul favorabil al Consiliului Legislativ.
Guvernul nu susține propunerea legislativă.
La dezbaterile care au avut loc în conformitate cu prevederile art. 54–55 din regulament, din partea Ministerului de Interne a fost secretarul general adjunct.
În urma examinării intervenției legislative și a opiniilor exprimate, membrii comisiei au hotărât, cu majoritate de voturi, o abținere, respingerea propunerii legislative.
În raport cu obiectul și conținutul său, propunerea face parte din categoria legilor ordinare. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.