Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·26 septembrie 2007
procedural · retrimis
Alice Cezarina Bîtu
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
## Vă mulțumesc.
În contextul creșterii incidenței plăților efectuate în valută, este necesară reglementarea posibilității efectuării de încasări și plăți în valută prin Trezoreria statului, la nivel central, începând cu anul 2008.
Se stabilește faptul că operațiunile de încasări și plăți în valută ale Ministerului Economiei și Finanțelor pot fi efectuate prin contul curent în valută, deschis la Banca Națională a României, sau prin conturi corespondente în valută, deschise la instituții de credit pe bază de convenții încheiate între părți, selectarea băncilor corespondente urmând a fi efectuată prin licitație, în baza legislației în vigoare.
În condițiile diversificării instrumentelor existente pe piețele financiare și ale necesității alinierii Ministerului Economiei și Finanțelor la condițiile determinate de evoluția acestor piețe, s-a reglementat regula potrivit căreia disponibilitățile în valută pot fi fructificate în mod direct de către Ministerul Economiei și Finanțelor prin plasamente în instrumente cu grad minim de risc.
În vederea corelării celorlalte reglementări cu reglementarea posibilității efectuării de încasări și plăți atât în lei, cât și în valută, este necesară revizuirea categoriei instrumentelor de administrare a lichidităților și fluxului în numerar care pot fi utilizate în vederea asigurării echilibrului permanent între resursele contului general al Trezoreriei statului și necesitățile de finanțare.
Față de cele menționate, Guvernul propune adoptarea actului normativ.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.