Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·10 februarie 2014
Informare · informare
Viorel Hrebenciuc
Discurs
Vă mulțumesc.
În continuare, avem, la punctul 7, Proiectul de lege pentru modificarea art. 86 din Legea audiovizualului nr. 504/2002. Din partea inițiatorului, vă rog.
## **Domnul Cristian Vasile Petcu** – _secretar de stat_
## _în Ministerul Culturii_ **:**
Mulțumesc, domnule președinte.
Doamnelor și domnilor deputați,
Întrucât este prima dată când sunt în fața dumneavoastră, permiteți-mi să mă prezint!
Cristian Petcu mă numesc, secretar de stat în cadrul Ministerului Culturii.
Vizavi de ce s-a discutat, doresc să vă menționez faptul că art. 86 din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările și completările ulterioare, prevede în forma actuală că oricare radiodifuzor stabilit în spațiul comunitar are acces, în condiții corecte, rezonabile și nediscriminatorii, la evenimente de mare interes pentru public, transmise în exclusivitate de către un radiodifuzor aflat sub jurisdicția României, în scopul realizării de reportaje scurte de știri.
Alin. (2) al art. 86 stipulează faptul că radiodifuzorul aflat sub jurisdicția României, care a dobândit în exclusivitate drept asupra unui eveniment de mare interes pentru public, are obligația de a asigura accesul în condițiile alin. (1) pentru câte un singur radiodifuzor din fiecare stat membru al Uniunii Europene.
Din perspectiva reprezentanților Comisiei Europene, reglementările respective nu transpun în mod clar și neechivoc dispozițiile art. 15 alin. (2) al Directivei 2010/13 a Uniunii, dând posibilitatea interpretării dispozițiilor art. 86 în sensul restrângerii sau limitării accesului la evenimentele de importanță majoră doar la un singur radiodifuzor per stat membru al UE, ceea ce reprezintă o încălcare a prevederilor privind libertatea dreptului de informare.
Or, tocmai o astfel de finalitate își propune demersul legislativ de față, și anume ca prin modificarea corespunzătoare a dispozițiilor art. 86 din Legea nr. 504/2002, cu deosebire ale alin. (2) al art. 86, să se asigure liberul acces la evenimentele de mare interes public al radiodifuzorilor aflați sub jurisdicția unui stat membru al Uniunii Europene, în scopul realizării de scurte reportaje de știri, eliminându-se astfel interpretările echivoce ce ar putea restrânge accesul doar al câte unui singur radiodifuzor din fiecare stat al Uniunii Europene.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.