Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·28 septembrie 2009
Informare · Trimis la votul final
Sulfina Barbu
Discurs
Vă mulțumesc.
În ședința din 16 septembrie, plenul Camerei Deputaților a dispus retrimiterea la comisie a proiectului de lege și raportul aferent pentru a face dovada că Guvernul a consultat structurile asociative ale administrației publice locale.
În consecință, comisia a reluat dezbaterile pe acest proiect de act normativ. La dezbateri au participat în calitate de invitați reprezentanții Guvernului, care au prezentat adresa prin care au fost consultate structurile asociative.
S-a avut în vedere avizul favorabil al Consiliului Legislativ, al Comisiei juridice, de disciplină și imunități și al Comisiei pentru buget, finanțe și bănci.
Așa cum spunea inițiatorul, proiectul de lege are ca obiect de reglementare unele măsuri privind cabinetul demnitarului din administrația publică centrală și locală și cabinetul alesului local, în sensul reducerii numărului de posturi alocate acestor cabinete.
La lucrările comisiei au fost prezenți un număr de 25 de deputați.
În urma examinării proiectului, majoritatea parlamentarilor, a deputaților, mai exact, un vot împotrivă și două abțineri, a decis să se supună plenului Camerei aprobarea proiectului de lege cu amendamentele admise care sunt prezentate în anexă.
În raport cu prevederile Constituției și ale Regulamentului Camerei Deputaților, Camera Deputaților este primă Cameră sesizată.
În raport de obiectul și conținutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor organice.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.