Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·19 martie 2012
questions interpellations · Trimis la votul final
Alin Silviu Trășculescu
Primirea de răspunsuri la întrebările adresate membrilor Guvernului 15
Discurs
Vă mulțumesc, încă o dată, domnule președinte.
Comisia pentru industrii și servicii a fost sesizată spre dezbatere și avizare în fond cu Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență nr. 6/2011 pentru stimularea înființării și dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii tineri.
Consiliul Legislativ a avizat favorabil propunerea legislativă, cu observații și propuneri.
Guvernul nu susține adoptarea propunerii legislative. Senatul, în ședința din 22 iunie 2011, a respins propunerea legislativă.
Comisia juridică, de disciplină și imunități, Comisia pentru muncă și protecție socială și Comisia pentru buget, finanțe și bănci avizează negativ propunerea legislativă.
Comisia pentru egalitatea de șanse pentru femei și bărbați a avizat favorabil propunerea legislativă.
Membrii Comisiei pentru industrii și servicii au examinat propunerea legislativă în ședința din 21 septembrie 2011 și au hotărât, în unanimitate, să propună plenului Camerei Deputaților respingerea acesteia, din următoarele considerente: nu sunt prevăzute sursele financiare necesare aplicării măsurilor propuse, aplicarea conducând la creșterea cheltuielilor de la bugetul de stat.
Pentru categoriile de persoane menționate, Agenția Națională pentru Implementarea Proiectelor și Programelor pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii derulează în prezent o serie de programe în interes public destinate stimulării antreprenoriale.
În ședința din data de 2 noiembrie 2011, în temeiul art. 70 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, cu modificările și completările ulterioare, plenul Camerei Deputaților a hotărât retrimiterea propunerii legislative la comisia sesizată în fond, transmisă cu adresa Pl-x 491 din 3 noiembrie 2011, înregistrată la comisie.
Reexaminarea propunerii legislative a avut loc în ședința comisiei din 29 noiembrie.
În urma dezbaterilor, membrii comisiei au hotărât, în unanimitate, menținerea punctului de vedere transmis, respectiv respingerea propunerii legislative.
În raport cu obiectul și conținutul său, propunerea legislativă face parte din categoria legilor ordinare.
Vă mulțumesc, domnule președinte.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.