Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·4 martie 2015
Dezbatere proiect de lege · respins
Valeriu Todirașcu
Discurs
Vă mulțumesc.
Încerc să fiu cât se poate de operativ. Doamnelor și domnilor,
Această inițiativă legislativă vizează, din nou, Codul penal și se referă la înăsprirea pedepselor pentru corupți.
Ea vine în sprijinul instanțelor judecătorești pentru a aplica pedepsele stipulate pentru fiecare act fără a acorda însă circumstanțe atenuante sau scutire de executare a pedepsei în cazul actelor de corupție sau al infracțiunilor de serviciu, pentru a nu compromite latura educativă a actului de justiție.
Se propune astfel introducerea unor pedepse complementare, așa cum sunt: înlăturarea pensiilor de serviciu acordate tocmai pentru a se evita actele de corupție, urmând ca persoana condamnată să primească pensia calculată conform principiului contributivității. Deci nu se elimină pensia complet, ci doar cea de serviciu. Și, suplimentar, se propune împiedicarea pronunțării sentințelor cu suspendare în cazul faptelor de corupție sau al infracțiunilor de serviciu, respectiv imposibilitatea pronunțării pedepselor cu suspendare, având în vedere gradul de pericol social pe care faptele de corupție le reprezintă, indiferent de amplitudinea lor, prin puterea exemplului.
De menționat este că, anul trecut, Parlamentul a aprobat modificarea Statutului magistraților, în care posibilitatea eliminării pensiei de serviciu a fost acceptată de către Parlament: art. 1 din Legea nr. 118/2014: „Nu beneficiază de pensia de serviciu prevăzută la art. 82 (...) și de indemnizația prevăzută la art. 81 judecătorii, procurorii, magistrații asistenți și personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor care, chiar ulterior eliberării din funcție, au fost condamnați definitiv ori s-a dispus amânarea aplicării pedepsei (...). Aceste persoane beneficiază de pensie în sistemul public, în condițiile legii.”
Prin aprobarea acestei inițiative legislative, Codul penal va fi pus în acord cu Statutul magistraților, în care retragerea pensiei de serviciu a fost aprobată, cum am spus mai devreme, fiind considerată constituțională, respectiv retragerea pensiei de serviciu nevizând anularea niciunui drept constituțional, ci doar a unui privilegiu care se acordă funcționarilor publici care au exact aceste obligații pentru a respecta și a evita faptele de corupție.
Inexistența în actualul Cod penal a unei prevederi similare, pe care judecătorii să o aplice în deciziile lor, ar putea duce la neaplicarea sau contestarea măsurii de retragere a pensiei.
Vă invit să susțineți această inițiativă legislativă. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.