Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·13 decembrie 2010
Dezbatere proiect de lege · respins
Mircea Dan Geoană
Discurs
Vă mulțumesc pentru această intervenție. Revenim la momentul votului.
Suntem în fața unui raport de respingere. Legea are caracter de lege ordinară.
Vă rog să vă exprimați prin vot.
Cu 57 de voturi pentru, 43 de voturi împotrivă, nicio abținere, raportul de respingere a fost adoptat, iar propunerea legislativă a fost respinsă.
Trecem la punctul 11 din ordinea de zi, Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 115/2009 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administrației publice centrale.
Domnul secretar de stat Todea va susține proiectul de lege din partea Guvernului.
## **Domnul Andrei Barbu Todea** – _secretar de stat_
_la Secretariatul General al Guvernului_ **:**
Vă mulțumesc, domnule președinte.
Doamnelor și domnilor senatori,
Obiectul de reglementare al ordonanței de urgență stabilește măsuri de reorganizare în cadrul administrației publice centrale, în scopul asigurării funcționării Guvernului în noua structură.
Practic, se creează cadrul juridic pentru organizarea și funcționarea noilor structuri ale Guvernului, conform Hotărârii Parlamentului nr. 39/2009 pentru acordarea încrederii Guvernului.
Guvernul vă solicită, doamnelor și domnilor senatori, să adoptați această ordonanță de urgență.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.