Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·2 mai 2017
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Sorin Lazăr
Discurs
Comisia pentru buget, finanțe și bănci a fost sesizată spre dezbatere în fond, în procedură de urgență, cu Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 56/2016 pentru modificarea și completarea Ordonanței
de urgență a Guvernului nr. 120/2002 privind aprobarea Sistemului de susținere și promovare a exportului cu finanțare de la bugetul de stat, trimis cu adresa PL-x 496/2016 din 31 octombrie 2016.
Proiectul de lege supus dezbaterii are ca obiect de reglementare modificarea cadrului legislativ, astfel încât acesta să permită creșterea numărului de beneficiari de ajutor _de minimis_ pentru promovarea exporturilor. În acest sens, Ministerul Economiei, Comerțului și Relației cu Mediul de Afaceri va putea să achite direct către organizatorul extern de expoziții sumele angajate aferente închirierii spațiului expozițional, precum și sumele necesare pentru constituirea și/sau amenajarea spațiului expozițional, dacă legislația specifică țării unde se realizează manifestarea expozițională prevede o astfel de obligație. Totodată, pentru instituțiile care administrează programe de susținere și promovare a exporturilor se înlocuiește obligația de obținere a acordului Consiliului de Export cu obligația de consultare a acestuia cu privire la propunerile de fonduri bugetare necesare acestor programe.
În urma examinării și a opiniilor exprimate, deputații prezenți la lucrări au hotărât, cu unanimitate de voturi, să supună plenului Camerei Deputaților, spre dezbatere și adoptare, Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 56/2016 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 120/2002 privind aprobarea Sistemului de susținere și promovare a exportului cu finanțare de la bugetul de stat, cu amendamentul admis prezentat în anexă.
În raport cu obiectul și conținutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.