Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·8 noiembrie 2022
other · respins
Ștefan-Iulian Lőrincz
Alocuțiunea domnului Gordan Jandroković, președintele Parlamentului Republicii Croația
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 1 · justificare inferioară binele comun · poziţional
- Voce
- —
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință.
Raport comun asupra Proiectului de lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 86/2016 privind instituirea centrelor comunitare românești în străinătate*
În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, cu modificările și completările ulterioare, Comisia pentru politică externă și Comisia pentru comunitățile de români din afara granițelor țării* au fost sesizate, spre dezbatere în fond, cu Proiectul de lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 86/2016 privind instituirea centrelor comunitare românești în străinătate, transmis cu adresa PL-x 264 din 1 septembrie 2017, înregistrat cu adresa nr. 4c-13/41 din 1 septembrie 2017, respectiv 4c-18/461 din 1 septembrie 2017 și retrimis pentru raport suplimentar în data de 12 noiembrie 2018.
Camera Deputaților este Camera decizională, potrivit prevederilor art. 75 din Constituția României, republicată, și ale art. 92 alin. (9) pct. 1 din Regulamentul Camerei Deputaților.
Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul de lege în ședința din data de 26 iunie 2017. La întocmirea prezentului raport, comisiile sesizate în fond au examinat proiectul de lege, expunerea de motive, avizul favorabil al Consiliului Legislativ, cu observații și propuneri, transmis cu nr. 393/29.05.2017, avizul favorabil al Comisiei pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă, avizul favorabil al Comisiei pentru învățământ, știință, tineret și sport și avizul favorabil al Comisiei pentru muncă și protecție socială.