Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·21 octombrie 2008
procedural · adoptat tacit
Corneliu Pascu
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte.
Noi am votat ieri că nu trimitem legea din nou la comisie și ar fi bine să luăm astăzi o decizie, ca să nu mai prelungim această situație.
Opinia noastră a fost de respingere pentru că, în același timp, după cum cunoașteți, prin Senat au trecut și modificările la Legea nr. 10/2001, deci cei care au niște proprietăți în acea zonă vor fi despăgubiți la prețul pieței.
Dacă Stațiunea de Cercetare din Cluj-Napoca are o suprafață suficientă cu această suprafață de 56 de hectare pe care o remarcă domnul senator Eckstein Kovács Péter, atunci nu este recomandată reducerea acelei suprafețe de 171 de hectare, dar dacă Stațiunea nu are nevoie de acea suprafață, atunci Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, care tot a reglementat și reglementează în continuare suprafețele pe care le dețin institutele de cercetări sau institutele de învățământ, va reglementa suprafața așa cum rezultă din procesele care sunt pe rol.
Deci nu cred că are rost să prelungim luarea unei decizii. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.