Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·23 noiembrie 2010
other · Trimis la votul final
Roberta Alma Anastase
Discurs
Vă mulțumesc mult. Dragi colegi, Invit Comisia de numărare să ridice urna.
Până la primirea rezultatului, am să-i dau cuvântul domnului deputat Marian Săniuță, pentru a face o explicare a unui vot.
Până atunci, vreau să fac următoarele precizări: conform art. 212: „Niciun deputat nu poate lipsi de la ședințele Camerei sau comisiei din care face parte decât în cazul în care a obținut aprobarea unui concediu”, și acesta trebuia prezentat la Biroul permanent.
Evident, nu vorbim de deputații care se află în misiuni, trimiși de Camera Deputaților.
„Deputatului care nu-și poate motiva absența – conform art. 141 – i se reține din indemnizația lunară, pentru fiecare zi de absență, o sumă de bani ce reprezintă a 21-a parte din indemnizația lunară, la care se adaugă diurna de deplasare.”
Domnule secretar general, la art. 211 se spune că se prezintă Biroului permanent examinarea lunară a situației prezenței deputaților. DUPĂ PAUZĂ
O să cer Secretariatului general să facă această prezentare, mâine, în Biroul permanent, astfel încât să putem pune în aplicare și sancțiunile.
Domnule deputat Marian Săniuță, vă rog, aveți cuvântul. În trei minute reluăm votul.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.