Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·27 iulie 2009
procedural · Trimis la votul final
Mihai Alexandru Voicu
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
## Vă mulțumesc mult.
Intervenția mea este strict procedurală și este reluarea unei intervenții pe care noi, membrii PNL din Biroul permanent al Camerei, am avut-o și acolo.
Desigur că vom participa la aceste dezbateri și vom participa și la vot. Am avertizat însă în ședința Biroului permanent al Camerei și ne facem datoria să avertizăm și în plen că neîndeplinirea procedurilor regulamentare cu privire la aprobarea raportului Comisiei juridice, de disciplină și imunități, mai precis termenul de trei zile între finalizarea dezbaterilor în Comisia juridică, de disciplină și imunități și acel termen pentru distribuirea raportului ar putea duce, așa cum s-a mai întâmplat, prin folosirea în instanță, la anularea acestui vot pe care-l dăm astăzi.
De aceea ne-am și abținut cu privire la programarea acestui vot astăzi, pentru că avocații doamnei deputat pot solicita instanței să constate nulitatea votului pe care l-am dat astăzi. Iar dacă acest lucru se va întâmpla și va trebui să reluăm procedura, trebuie să spunem că vina pentru această hibă procedurală aparține celor care au aprobat ca acest vot să se desfășoare astăzi, cu o anumită contrazicere a regulamentului, ca să mă exprim foarte delicat. Ne întrebăm – și nu putem să nu ne întrebăm – dacă este un serviciu care i se face doamnei deputat programarea, cu încălcarea regulamentului, a votului în această seară.
Dar, dacă majoritatea a decis așa, vom participa și la dezbateri, și la vot, dar este normal și corect ca intervenția noastră să rămână consemnată în stenogramă. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.