Ion Hadârcă

Vă mulțumesc, mult stimată doamnă președinte. Onorat prezidiu,

Doamnelor și domnilor senatori,

În continuarea serialului meu unionist, astăzi prezint declarația politică „Un nume cât o legendă – Constantin Stere”.

Strălucitul orator, publicist, scriitor și om politic Constantin Stere era pentru noi, cei născuți în Basarabia ocupată de sovietici, un nume interzis, cu o operă ținută sub șapte peceți. Cazul Vasilenco, incredibil, dar adevărat, este edificator pentru acele vremuri. În scurta perioadă a dezghețului hrușciovist din anii ’60, tânărul și talentatul cercetător Ion Vasilenco a cutezat să-și dea doctoratul în baza operei lui Stere. Ordinul de veto pus pe lucrare și retragerea semnăturii l-au împins pe bietul cercetător la balamuc, apoi la sinucidere. Nici în România socialistă Stere nu a fost acceptat. Totuși interdicțiile nu au făcut decât să-i sporească legenda.

O imensă suferință și ardoare militantă încă nestinsă până azi întruchipează personalitatea lui Constantin Stere, basarabeanul ale cărui nume și operă se înscriu perfect în tematica Centenarului. În pledoariile sale unioniste, Stere vedea Basarabia cu sârma ghimpată pe frunte, ca pe fruntea unui Crist, asumându-și prin calvar mântuirea.

Zbuciumata viață a lui Stere este o pânză de mari dimensiuni, cu vaste cuprinderi de abisuri glaciale siberiene, cu prăbușiri și înălțări pe culmile celor mai mărețe idealuri. O parte a acestei vieți o putem cunoaște din romanul-fluviu al lui Constantin Stere, construit pe fundament biografic, „În preajma revoluției”. Sunt convins că, dacă acest roman ar fi fost lansat în una din limbile de circulație europeană, ar fi fost așezat în șirul vastelor pânze epice ale lui Romain Rolland, John Galsworthy etc. Apropo, în cea mai recentă listă canonică a revistei „România literară” – „100 de cărți de proză în 100 de ani” –, romanul lui Stere este cuprins printre primele.

După 100 de ani de la momentele apoteotice ale istoriei, la făurirea căreia a participat, putem spune că toată frământarea lui Stere, tot neogoitul lui spirit și debordanta lui energie au fost date unui singur scop: dezrobirea Basarabiei.

Stere n-a fost un om comod. Caracterul lui a fost marcat, din fragedă tinerețe, de trauma anilor grei de surghiun siberian pentru delict de idei incompatibile cu țarismul rus. Când a înțeles esența social-democrației ruse, de care era atașat, a știut să-și regăsească rostul în mișcarea de eliberare națională, a fondat doctrine, partide, publicații, precum ziarul „Basarabia” și revista „Viața românească”. A inițiat discuții, dezbateri, polemici și proiecte de anvergură,

unele găsindu-și reflectarea în una din cele mai moderne Constituții europene – a României reunite.

Stere a fost un oponent aprig al intrării României în Primul Război Mondial de partea Antantei. Toată ființa lui a protestat la luarea acestei decizii. A părăsit în 1916 postul de rector al universității din Iași și s-a mutat la București. Era dezolat că România nu s-a angajat de partea forțelor care luptau împotriva Rusiei, imperiul care ținea sub talpă de mai bine de o sută de ani Basarabia chinuită. El o dorea eliberată și intuiția îi spunea că a venit momentul. Nu știa însă cât de întortocheate pot fi cărările istoriei. Stere a pătimit mult pentru acest pas, a fost învinuit de colaboraționism și blamat cu obstinație, în contrapondere cu alți lideri politici ai vremii, Carp, Marghiloman, Titu Maiorescu, George Arion și alții, care au rămas la fel sub ocupația germană. A fost marcat mult de aceste ostracizări, multe din ele gratuite și injuste.