Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·23 aprilie 2025
Dezbatere proiect de lege · respins
Ciprian-Constantin Șerban
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată binele comun · poziţional
- Voce
- —
Discurs
## Vă mulțumesc.
Nefiind amendamente, proiectul de lege rămâne la votul final.
4. Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 9/2025 pentru modificarea Ordonanței
Guvernului nr. 124/1998 privind organizarea și funcționarea cabinetelor medicale; PL-x 76/2025.
Continuăm dezbaterile asupra acestui proiect. Dacă sunt intervenții la articole? Domnul...? Nu? OK.
La încheierea dezbaterii pe articole, OK. Proiectul rămâne la votul final. Mulțumesc.
9. Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 31/2023 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 13/2017 privind aprobarea participării României la Programul pentru școli al Uniunii Europene; PL-x 414/2023; procedură de urgență. Guvernul României, vă rog.
## **Domnul Emil-Florian Dumitru** _– secretar de stat_
_în Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale_ **:**
## Mulțumesc, domnule președinte. Doamnelor și domnilor deputați*,
Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 31/2023 are ca temei legal Regulamentul de punere în aplicare nr. 102/2023.
Scopul este instituirea unor măsuri prevăzute de noile reglementări europene, astfel încât să se asigure continuitatea participării României la Programul pentru școli al Uniunii Europene pentru exercițiul financiar în perioada 1 august 2023 – 31 iulie 2029.
Se asigură în continuare distribuirea de fructe și/sau legume proaspete, lapte natural de consum și produse lactate fără adaos de lapte praf și produse de panificație pentru preșcolari și elevi.
Beneficiarii sunt circa 1,9 milioane de preșcolari și elevi care vor beneficia de produse distribuite prin program de la începerea anului școlar 2023-2024.