Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·10 martie 2020
Declarații politice · adoptat
Camelia Gavrilă
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată binele comun · propunere alternativă
- Voce
- —
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
Grupul PSD, evident, susține acest demers. Susține importanța, necesitatea și faptul că trebuie să revenim, ca pedagogi, constant și cu multă consecvență, asupra temei educației pentru sănătate*.
În Comisia pentru învățământ de multe ori am abordat tema, am explorat-o, au fost invitați și reprezentanți ai părinților, ai elevilor, ai asociațiilor de specialitate*.
Ceea ce trebuie să spunem însă, cu rigoare didactică, este că trebuie să facem o diferență între conținuturi care se regăsesc la nivel de curriculum în trunchiul comun sau la nivel de opționale.
Este de dorit ca în zone precum biologie, alte discipline tema să se regăsească prin anumite capitole, care să fie și acestea urmărite concentric, în funcție de vârste și etape, iar la nivel de opțional evident că aici contează opțiunea elevului. Opțiune care poate fi însă orientată prin demersul de educație și de influențare în sensul utilității acestui aspect.
Teoretic, opționalele trebuie să vină din dorința de cunoaștere a copiilor. Deci o impunere nu prea... suntem în zona unui paradox.