Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·23 iunie 2008
Declarații politice · adoptat tacit
Gavrilă Vasilescu
Discurs
## Mulțumesc, domnule președinte.
Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări a analizat cererea Președintelui României de reexaminare a Proiectului de lege pentru completarea Ordonanței de urgență nr. 100/2005 și a convenit, prin raport, să adopte această cerere parțial, un punct din cerere a fost respins, un punct a fost admis. Deci este un raport de admitere a cererii respective și, în același timp, există un amendament la raportul respectiv, amendament care rezolvă problema privind instanța căreia trebuie să i se adreseze atunci când apar litigii. S-a stabilit ca această instanță să fie tribunalul, gradele de jurisdicție sunt respectate, iar în momentul în care tribunalul a fost sesizat urmează Curtea de Apel și ultima instanță, ultimul grad de jurisdicție, este Înalta Curte de Casație și Justiție.
Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări a adoptat acest raport și, față de obiectul de reglementare, urmează să hotărâm ulterior.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.