Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·8 octombrie 2018
Informare · adoptat tacit
Adrian Țuțuianu
Discurs
Raportul de respingere a fost adoptat.
Propunerea legislativă este respinsă.
Punctul 22, Propunerea legislativă pentru completarea Legii serviciului de salubrizare a localităților nr. 101/2006 (L370/11.06.2018).
Dau cuvântul inițiatorului, dacă este prezent. Nu avem inițiator prezent.
Invit la cuvânt reprezentantul Guvernului.
Domnul Nicolae Tudose, secretar de stat – Ministerul Dezvoltării.
Microfonul 10.
## **Domnul Nicolae Tudose** _– secretar de stat în Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice_ **:**
Mulțumesc, domnule președinte. Doamnelor, domnilor senatori,
Considerăm că inițiativa legislativă nu face obiectul Legii nr. 101 a serviciului de salubrizare a localităților.
Mai mult decât atât, Directiva nr. 31/1999 privind cerințele pentru amplasarea depozitelor a fost transpusă în Hotărârea Guvernului nr. 349/2005. De asemenea, prin Ordinul Ministrului nr. 119/2014 se stipulează clar distanțele minime pentru amplasarea depozitelor de deșeuri periculoase și nepericuloase.
În consecință, Guvernul nu susține inițiativa legislativă.
Vă amintesc că depozitele actuale, care sunt în construcție, majoritatea, sunt pe fonduri europene și îndeplinesc toate cerințele legale de amplasare și construcție.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.