Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·4 aprilie 2017
Declarații politice · respins
Ionuț Simionca
Declarații politice și intervenții ale deputaților:
Discurs
## Domnule președinte,
## Stimați colegi,
Eu, ca întotdeauna, mă raportez la viața pe care am trăit-o în Statele Unite. Să știți că dimineața toate școlile din Statele Unite spun o poezie, se cheamă „Pledge of Allegiance”, adică își reafirmă dorința de a fi patrioți. E foarte important ca imnul nostru național și sentimentul că ești român să fie simțit la toate competițiile sportive. E foarte important să ne mândrim că suntem români și să arătăm cu mândrie treaba aceasta, oriunde mergem și orice facem noi în viața aceasta. Să știți că trebuie să cultivăm acest lucru. Partidul Mișcarea Populară va susține acest proiect. Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.