Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·12 octombrie 2011
other · respins
Nicolae Ivășchescu
_In memoriam_Ion Diaconescu 23
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte.
Aș dori să-i răspund și eu domnului senator care a spus că venim aici, la microfonul Senatului, și nu cunoaștem exact ce se întâmplă în Comisia pentru muncă, familie și protecție socială.
Pot să vă spun că în Comisia pentru muncă, familie și protecție socială au fost adoptate niște amendamente și, în loc de „sărbători legale”, au lăsat numai „sărbători” – este vorba de titlu. La art. 1, la fel, este vorba numai de „sărbători”, în loc de „sărbători legale”, iar la art. 3 – „Televiziunea Română”, în loc de „vor”, include „pot”.
Pot să vă spun în continuare că Guvernul nu susține această inițiativă legislativă și, din punctul nostru de vedere, dacă se adoptă o lege în acest sens, trebuie să îndeplinim toate obligațiile legale.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.