Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·23 noiembrie 2010
procedural · respins
Dumitru Oprea
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Vă mulțumesc.
Se spune că istoria ne ajută să învățăm din lecțiile ei. Criza economică din anii ’29–’40, fiindcă nu trebuie să ne oprim la anii ’33, a însemnat trei curbe de sacrificiu groaznice. Este adevărat, între 8 și 12% fiecare dintre ele.
După o primă curbă de sacrificiu în România, de anul trecut..., este adevărat că, dacă prima ar fi avut loc la începutul anului, probabil acel procent de diminuare a salariilor ar fi fost de numai 12,5%, dar, fiindcă am tărăgănat-o, a trebuit să venim cu 25% reducere a salariilor.
Se pare că există o bună intenție, prin ceea ce s-a afirmat până acum din partea Guvernului, de readucere a salariilor printr-o creștere a celor actuale cu un procent consistent – zic eu – de 15%. Ce efect are? O creștere a cheltuielilor. Coroborez acest aspect cu ceea ce, corect, a prezentat domnul senator Dan Radu Rușanu, că, pe vremuri, când economia „duduia” și aveam o rată a creșterii economice de 6–8%, ne-am permis luxul să atragem capitalul străin prin politici fiscale, una dintre ele fiind și cea de diminuare a impozitului pe venit.
În momentul de față, cred că trebuie să o spunem, e un gest deosebit de curajos al Guvernului faptul că nu încearcă să vină cu o a doua curbă de sacrificiu. Ceea ce se întâmplă, vedeți, în Irlanda acum este valul doi. Nu avem niciun semnal categoric că din anul 2011... Chiar poziția Băncii Naționale a României și a altor specialiști este că o creștere economică va fi sesizată abia din trimestrul II al anului 2011. Nimeni nu se împotrivește să existe astfel de politici pentru încurajarea atragerii capitalului străin în România, dar nu este cel mai bun moment.
Știu că, conform tehnicii legislative, atunci când vii cu o inițiativă, vii și cu o fișă fiscală – tradiția aceasta a dispărut – pentru că nu am mai visa astăzi în Parlament, ci am vorbi concret. Nu a făcut Guvernul acest lucru, dar noi am apelat la niște experți care au evaluat impactul unei astfel de inițiative legislative.
Nu sunt printre semnatari și țin minte că am discutat cu colegii, este foarte bună măsura, dar nu pentru acum. Mie nu mi se pare corect să mă împrumut în afară ca să plătesc salarii – fiindcă aceasta este problema de acum, dincolo de pensii, pe care oricum suntem angajați să le plătim – și să venim cu altă măsură care să ne diminueze și veniturile. Păi, ne ducem într-o groapă din care chiar nu mai putem ieși. Așa trebuie judecat, și nu cu patimă. Cine nu ar vrea să crească venitul oamenilor?
Măsura de creștere salarială este una care produce și creșterea venitului populației, și încurajarea consumului, și o cotă-parte ce vine la bugetul de stat prin impozitare. Noi nu ne-am apucat acum să discutăm bugetul pe 2011, unde cred că astfel de măsuri poate vor fi luate în calcul pe următorii trei ani.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). .