Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·11 februarie 2008
Informare · respins
Gheorghe Eugen Nicolăescu
Discurs
Am să vă rog să-mi permiteți să fac scurte comentarii referitoare la afirmațiile domnului senator, căruia îi mulțumesc pentru colaborare. În general, dumnealui a avut o relație foarte corectă cu Ministerul Sănătății Publice și sunt obligat să spun și eu următoarele lucruri:
În ceea ce privește dispensarele medicale, mai ales în mediul rural, județul Tulcea este un județ cu mari probleme față de restul țării, având în vedere și configurația geografică a județului. Din păcate, județul Tulcea face parte dintre județele, puține la număr, în care sunt localități întregi unde nu avem medici de familie, care ar trebui să însemne primul contact al cetățeanului cu sistemul sanitar românesc. Ca atare, îl informez pe domnul senator că am aprobat o ordonanță, în data de 30 ianuarie 2008, prin care introducem rezidențiatul pe post. Vom face o primă sesiune de examene de rezidențiat pe post în iunie anul acesta, tocmai pentru a putea atrage medici în aceste localități deficitare ca număr de medici și specialități.
În al doilea rând, vorbeați de medici specialiști și medici specialiști mai ales în cadrul Spitalului județean de urgență, cel care ar trebui să asigure toate specialitățile necesare pentru medicina de urgență, din păcate și aici situația este oarecum asemănătoare cu cea din mediul rural, dar sper ca rezidențiatul pe post, sper ca prin centrele de permanență pe care le-am revitalizat tot printr-o ordonanță aprobată în data de 30 ianuarie 2008 să putem crește puțin gradul de acoperire cu servicii medicale pentru oamenii care locuiesc în județul Tulcea. În ceea ce privește aparatura și echipamentele medicale, Spitalul Județean de Urgență din Tulcea intră într-un proces, să spunem, de aprovizionare cu asemenea aparatură...
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.