Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·17 octombrie 2017
Declarații politice · retrimis
Elena Georgescu
secretar de stat în Ministerul Finanțelor Publice
Discurs
Vă mulțumesc frumos, domnule președinte.
Așa cum a menționat și inițiatorul, inițiativa legislativă vizează majorarea cotei repartizate din impozitul pe venit încasat la bugetul de stat la nivelul fiecărei unități administrativ-teritoriale de la 71,5%, cât este în prezent, la 80%.
Doresc să menționez că programul de guvernare prevede creșterea cotelor defalcate din impozitul pe venit alocate bugetelor locale de la 71,5%, cât este în prezent, la 100% și revizuirea mecanismului de echilibrare a bugetelor locale cu sume din unele venituri ale bugetului de stat.
În același timp, programul de guvernare prevede reașezarea sistemului de echilibrare a bugetelor locale, din anul 2018, astfel încât fiecare unitate administrativ-teritorială să beneficieze de un buget minim de 750 de lei aferent fiecărui locuitor, buget care ar asigura funcționarea unității administrativ-teritoriale.
În acest sens, având în vedere argumentele menționate anterior, Guvernul nu susține adoptarea inițiativei legislative. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.