Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·3 iunie 2021
Declarații politice · adoptat tacit
Oana Murariu
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată binele comun · poziţional
- Voce
- —
Discurs
Mulțumesc, doamnă președinte de ședință. Admiterea la INM, admiterea în magistratură sunt unele dintre cele mai dificile concursuri din România.
Nu exagerez când spun că absolvenții facultăților de drept* stau efectiv un an acasă, ca să învețe și să se pregătească pentru aceste concursuri.
Acum, să ne imaginăm că absolvenții din 2019 au stat un an acasă și în anul 2020 nu s-a organizat concurs.
Avem responsabilitatea să ne asigurăm că în anul 2021 vom crea cadrul pentru ca aceste concursuri să se organizeze.
În condițiile în care numărul de pensionări în rândul magistraților crește, iar rolul instanțelor și parchetelor este efectiv sufocat cu noi și noi dosare, trebuie facilitat cadrul pentru intrarea în sistem a magistraților.*
4 ani de facultate, un an de pregătire intensă pentru admitere, 2 ani de pregătire în INM, pentru a putea profesa ca magistrat stagiar – se asigură echilibrul între necesitatea de a facilita intrarea magistraților în sistem și a asigura capacitatea acestora de a gestiona responsabilitățile pe care și le asumă.