Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·28 noiembrie 2018
procedural · adoptat tacit
Iulian Claudiu Manda
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru 12
Discurs
Domnule senator Pavel, nu înțelegeți ce înseamnă că se obișnuiește cu noțiunea de a fi la putere? Vă explic eu după ședință.
Domnule senator Vela, revin cu precizarea că din partea Grupului PSD a fost o singură intervenție, doamna senator Sbîrnea a avut intervenție la punctele anterioare.
Dacă nu mai sunt alte intervenții la acest punct, declar încheiate dezbaterile generale.
Fiind o inițiativă cu caracter organic, votul va fi exercitat săptămâna viitoare, luni.
Următorul punct pe ordinea de zi, punctul 7, Propunerea legislativă pentru modificarea art. 66 din Legea educației naționale nr. 1/2011 (L652/5.11.2018).
Declar deschise dezbaterile generale.
Dacă inițiatorul este sau în numele inițiatorului este cineva?
Doamna senator Federovici, în numele inițiatorilor? A, bun.
Atunci, voi da cuvântul reprezentantului Guvernului și-l invit la microfon pe domnul secretar de stat Petru Andea, de la Ministerul Educației. Microfonul 10.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.