Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·7 martie 2018
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Bogdan Samoilă
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte.
Guvernul nu susține adoptarea propunerii legislative supuse analizei, întrucât producerea de zgomote sau alarmă, sancționată prin Legea nr. 61/1991, are un caracter temporar și nu se poate circumscrie nivelului de zgomot cu caracter continuu, reglementat prin Ordinul Ministrului Sănătății nr. 119/2014, așa cum se prevede în expunerea de motive. Totodată, în prezent, operarea sonometrelor se realizează de persoane specializate din cadrul Direcției de Sănătate Publică, care efectuează expertize sonometrice, persoanele respective având, deci, calitate de experți. Or, în această situație, agenții constatatori nu pot avea calitatea de experți, pentru a putea proceda la efectuarea unor astfel de expertize.
De asemenea, nu poate fi stabilită în mod exclusiv în sarcina ofițerilor sau agenților de poliție competența de constatare și sancționare a contravențiilor din proiect, întrucât ar fi limitată activitatea celorlalte instituții cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice cu ajutorul cărora se asigură și intervenția cu operativitate la aceste evenimente. Argumentele aduse inițial în susținerea demersului legislativ țin de posibilitatea de luare a măsurilor pentru încetarea activității contravenționale, și nu de constatarea faptelor ce constituie contravenție.
În acest sens, arătăm faptul că, deși se dorește efectuarea unei măsurători a nivelului de zgomot în interiorul locuinței sau imobilului persoanei vătămate, în camera indicată de acesta, care să fie menționată într-un procesverbal de constatare și sancționare a contravenției, va interveni în dificultatea completării documentului, fie ca urmare a necunoașterii datelor contravenientului, fie
a refuzului manifestat de acesta în a colabora, dificultate întâmpinată și în prezent. Spre exemplu, nu este deschisă ușa imobilului pentru a i se înmâna procesul-verbal de contravenție sau pentru a i se stabili identitatea.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.