Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·28 februarie 2018
procedural · respins
Iulian Claudiu Manda
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Vă mulțumesc și eu.
Dau cuvântul reprezentantului Guvernului, pentru a prezenta punctul de vedere al Executivului, domnul secretar de stat Attila György, de la Ministerul de Finanțe.
Microfonul 9.
Nu? Stați o secundă, atunci!
Domnul secretar de stat Sorin Roșu-Mareș, de la Ministerul Agriculturii, pentru punctul 1.
Microfonul 8.
Și se pregătește pentru punctul 2 domnul György Attila. Vă rog, domnule secretar de stat.
## **Domnul Claudiu Sorin Roșu-Mareș** _– secretar de stat_
_în Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale_ **:**
## Mulțumesc, domnule președinte de ședință.
## Doamnelor și domnilor senatori,
Propunerea legislativă implică: acordarea de sprijin financiar și soluții legislative pentru crearea de noi locuri de muncă; evitarea exodului populației tinere din zona montană – la fel cum a prezentat doamna Arcan, unul dintre inițiatori; de asemenea, dezvoltarea de parteneriate public-private cu scopul valorificării potențialului montan; de asemenea, constituirea și dezvoltarea formelor asociative, indiferent de domeniu, în vederea creșterii competitivității economice; creșterea calității vieții; creșterea ponderii sectorului întreprinderilor mici și mijlocii.
Analizând această propunere legislativă, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale susține adoptarea acestei inițiative.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.