Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·20 martie 2019
procedural · respins
Cătălin Daniel Fenechiu
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru 12; 27
Discurs
Mulțumesc frumos, domnule președinte.
Sunt doar unul dintre inițiatori. Așa cum toți colegii pot consemna, proiectul de lege este semnat de 78 de parlamentari din tot spectrul politic, este semnat de toți cei 14 parlamentari ai județului Bacău. Și eu cred că, din respect față de dorința băcăuanilor, toți cei care au semnat acest proiect de lege trebuie să fie inițiatori, pentru că cu siguranță toți s-au gândit la România și s-au gândit la Bacău și s-au gândit la Covasna și s-au gândit la Brașov.
De 20 de ani de zile, domnule președinte, Moldova, în general, și Bacăul, în special, așteaptă această autostradă. Este autostrada care a fost cel mai des adusă în discuție; este autostrada care a avut cele mai multe studii de fezabilitate; este proiectul care a fost considerat dintotdeauna ca fiind cel mai ușor de realizat proiect care ar putea lega Moldova de Transilvania; e un proiect care ar fi fost foarte bine ca anul trecut, când am sărbătorit Centenarul, să fi fost început și să putem sărbători Centenarul cu acea autostradă, care ar fi legat Moldova de Transilvania.
Una peste alta, domnule președinte, cred că utilitatea autostrăzii Bacău–Brașov nu trebuie să convingă pe nimeni, pentru că, așa cum spun, faptul că tot spectrul politic a înțeles să susțină această inițiativă legislativă arată cât se poate de evident faptul că susținerea pentru autostrăzile din România există.
Recunosc că mă surprinde votul negativ din Comisia pentru transporturi, pe care mărturisesc că nu pot să-l înțeleg, însă sper din toată inima că veți fi alături de Moldova,
veți fi alături de Bacău, veți da un vot de respingere la raportul de respingere și veți vota acest proiect, gândindu-mă că, așa cum se stipulează în proiect, un termen de cinci ani, un termen generos pentru 160-170 de kilometri, o cheltuială rezonabilă... Toate studiile de fezabilitate vorbesc de 1,6-1,8 miliarde de euro, da? Am auzit în lucrările de astăzi din prima parte a ședinței că anual investim în diverse lucruri un miliard, două miliarde și mă gândesc că, dacă tot aruncăm așa cu miliardele, cred că Bacău–Brașov ar fi o investiție foarte bună. Imaginați-vă că te-ai urca în mașină la București, ai ajunge la Brașov pe autostrada pe care tocmai am votat-o, de la Brașov ai merge mai departe la Bacău, de la Bacău ai ajunge la Iași – avem și Iași–Târgu Mureș –, ți-ai continua drumul de la Iași la Târgu Mureș; ai interconecta Târgu Mureș cu restul și am fi și noi o țară cu infrastructură. Cred că asta așteaptă românii de la noi. Și cred că este bine să votăm acest proiect de lege, cred că este bine să votăm construcția de autostrăzi, atât ca declarație politică, cât și ca asumare a unui program pe care românii și-l doresc.
Vreau să mulțumesc tuturor semnatarilor inițiativei, tuturor colegilor din județul Bacău, din județul Covasna și din județul Brașov și sper din toată inima ca acest proiect să treacă. Am vorbit de toată lumea, nu cred că proiectul poate fi al cuiva. Am omis să vorbesc de vreo formațiune politică, pentru că eu cred că în momentul în care ne lăudăm cu lucruri pe care le doresc toți românii, de orice culoare politică, nu facem altceva decât să creăm disensiuni și să generăm diverse orgolii, care nu fac bine ideii de a construi ceva în România. Vă mulțumesc.