Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·22 noiembrie 2010
procedural · respins
Marius Gerard Necula
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte, sub un minut. Vreau să dau un scurt citat din expunerea de motive.
Prin modificările succesive aduse Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 16/2001, respectiv art. 7 alin. (2), s-a interzis pentru o perioadă de câte 2 ani „achiziționarea de la persoane fizice a metalelor neferoase, a aliajelor acestora și a deșeurilor neferoase reciclabile, cu excepția metalelor prețioase, a bateriilor și a acumulatorilor uzați pentru autovehicule. Interdicția prevăzută la art. 7 alin. (2) din actul normativ și-a încetat aplicabilitatea la 31 decembrie 2007.”
Noi nu facem nimic altceva decât să reinventăm sau să revenim, dacă vreți, la o stare de normalitate, care, conform statisticilor, a demonstrat că, la vremea respectivă, a fost o măsură bună.
Vă mulțumesc, domnule președinte.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.