Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·15 aprilie 2013
Dezbatere proiect de lege · respins
Cristian Cosmin
secretar de stat în Ministerul Tineretului și Sportului
Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea și completarea
Discurs
## Vă mulțumesc, domnule președinte.
## Doamnelor și domnilor deputați,
Numele meu este Cristian Cosmin. Sunt secretar de stat în Ministerul Tineretului și Sportului și sunt aici pentru a susține raportul comun al Comisiei pentru învățământ, știință, tineret și sport și Comisiei juridice, de disciplină și imunități privind respingerea Proiectului de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență nr. 77/2010 privind unele măsuri în domeniul tineretului și sportului, PL-x 607/2010.
În urma analizei pe care am făcut-o vizavi de acest proiect de lege, se apreciază că este necesară asigurarea unei transparențe mai mari în ceea ce privește procedura de închiriere a bunurilor aflate în domeniul public al statului și în administrarea MTS. Ținând cont de faptul că baza materială sportivă reprezintă un element esențial pentru dezvoltarea activității sportive de orice nivel, apreciem că regimul închirierii și concesionării trebuie să păstreze caracterul de protecție a bazelor sportive, respectiv să se facă cu prioritate pentru activitatea sportivă, așa cum legiuitorul a dispus expres prin prevederile art. 79 alin. (1) din Legea nr. 69/2000 a educației fizice și sportului. Pentru aceste considerente, Ministerul Tineretului și Sportului nu susține aprobarea Proiectului de lege privind aprobarea OUG nr. 77/2010 privind unele măsuri în domeniul tineretului și sportului.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.