Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·4 februarie 2014
Declarații politice · retras
Valeriu Ștefan Zgonea
Discurs
Vă mulțumesc.
Nu mai sunt alte luări de cuvânt.
Nu sunt amendamente la acest proiect de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 93.
Conform art. 106, merge direct la votul final. Bun.
Dragi colegi, avem, la pozițiile 7, 8, 9, 10 și 11, inclusiv, cinci proiecte de lege care, în conformitate cu prevederile Constituției și ale regulamentului, și-au depășit termenul de dezbatere și vot final, ca primă Cameră sesizată, astfel încât nu mai sunt la noi. Prima este Propunerea legislativă privind înființarea Consiliului Național pentru Prevenirea și Combaterea Torturii; cea de a doua, Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001; cea de a treia, Propunerea legislativă pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001; poziția 4, tot o modificare a Legii nr. 215/2001, la Comisia pentru administrație publică, amenajarea teritoriului și echilibru ecologic; și la poziția 11 avem Propunerea legislativă pentru completarea art. 99 din Legea educației naționale nr. 1/2011.
Toate acestea, din păcate, au termenul depășit și se consideră, așa cum prevăd regulamentul și Constituția, adoptate de prima Cameră în forma inițială.
La poziția 12 avem Proiectul de lege pentru aderarea României la Protocolul din 2002 la Convenția de la Atena din 1974 privind transportul pe mare al pasagerilor și al bagajelor, adoptat la Londra la 1 noiembrie 2002.
Guvernul României.
Domnule ministru, aveți cuvântul.
## **Domnul Nicușor Marian Buică** – _secretar de stat_
_în Ministerul Transporturilor_ **:**
## Domnule președinte,
## Doamnelor și domnilor deputați,
Nicu Buică, de la Ministerul Transporturilor, secretar de stat.
Proiectul are ca obiect aderarea României la Protocolul adoptat la Londra la 1 noiembrie 2002 privind transportul pe mare al pasagerilor și bagajelor lor.
Limitarea răspunderii transportatorilor maritimi pentru prejudiciile aduse în urma decesului sau vătămării corporale a pasagerilor, precum și în urma pierderii sau deteriorării bagajelor, survenite în timpul transportului, este reglementată de Convenția de la Atena din ’74.
Acest proiect de lege are ca obiect aderarea la acest protocol și face parte din convențiile internaționale la care România trebuie să adere.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.