Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·16 octombrie 2012
procedural · adoptat
Gheorghe Eugen Nicolăescu
Aprobarea ordinii de zi cu modificări
Discurs
## Domnule președinte de ședință, Stimați colegi,
Birourile permanente ale Camerei și Senatului au sesizat Comisiile pentru buget din cele două Camere pentru analiza informării pe care au primit-o de la Comisia pentru cercetarea abuzurilor, corupției și pentru petiții din Camera Deputaților cu privire la audierea conducerii Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, referitoare la soluționarea petițiilor având ca obiect domeniul asigurărilor.
Țin să fac precizarea că, la nivelul Comisiei pentru cercetarea abuzurilor, un vicepreședinte din partea PDL a cerut cu insistență să se facă un asemenea raport și evident că, conform procedurilor parlamentare, raportul a ajuns astăzi în plenul celor două Camere reunite.
Comisiile pentru buget din cele două Camere, în ședința de ieri, au procedat la examinarea informării menționate și, de asemenea, la audierea conducerii Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor.
Au fost prezenți la audieri 4 membri ai Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, din care un președinte, doi vicepreședinți și un membru, respectiv domnul președinte Constantin Buzoianu a participat la lucrările ședințelor reunite.
În urma audierii, comisiile au constatat următoarele: piața asigurărilor din România manifestă deficiențe sub aspectul supravegherii prudențiale și al reglementării, având consecințe negative asupra asiguraților. Nu au fost îndeplinite cu eficiență competențele privind protejarea intereselor consumatorilor din domeniul asigurărilor. Anumite societăți de asigurare nu-și respectă obligațiile legale și contractuale pe care le au față de asigurați. Nu au fost identificate soluțiile pentru o funcționare normală a pieței de asigurări privind atribuțiile ce revin prin lege acestei autorități.
În conformitate cu prevederile art. 9 alin. (9) din Legea nr. 32/2000 privind societățile de asigurare și supravegherea asigurărilor, cu modificările și completările ulterioare, membrii celor două comisii, cu majoritate de voturi, au hotărât revocarea din funcția de membru și președinte al Consiliului
Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor a domnului Constantin Buzoianu.
Menționăm că domnul Buzoianu a fost numit în funcția de președinte al Consiliului prin Hotărârea Parlamentului nr. 20 din 27 septembrie 2011.
Pentru funcția de președinte rămasă vacantă, membrii comisiilor propun ca interimatul să fie asigurat de către domnul vicepreședinte Tudor Baltă, până la numirea de către Parlament a unui nou președinte.
Totodată, membrii comisiilor propun înființarea unei comisii comune care să analizeze activitatea Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, cu termen de finalizare a acestui raport trimestrul I al anului 2013.
## Stimați colegi,
În afara raportului, vreau să mai fac o precizare, și anume: membrii celor două comisii au constatat că piața asigurărilor este o piață sensibilă și că măsurile care trebuie luate trebuie să fie măsuri gradate și, în consecință, să nu se aplice o măsură foarte drastică, cum ar fi revocarea întregului Consiliu, deci a Comisiei, să se treacă pe etape: într-o primă etapă, să se facă numai revocarea președintelui și numai după ce se va face o analiză de fond, așa cum am spus, pe o perioadă mai lungă de timp, să se treacă, dacă va fi nevoie, și la o altă măsură.