Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·10 mai 2010
Informare · Trimis la votul final
Iulian Iancu
Discurs
## Doamnă președinte, Stimați colegi,
Avem un proiect de lege extrem de complex și care are o istorie care se întinde pe mai bine de trei ani de zile. Sunt câteva sesiuni parlamentare care au avut în dezbatere acest proiect. În sfârșit, avem un raport suplimentar astăzi.
În consecință, Comisia pentru industrii și servicii a fost sesizată pentru dezbaterea în fond cu mai multe propuneri, respectiv: Propunerea legislativă pentru modificarea Ordonanței Guvernului nr. 22 din 1999, inițiată de domnul deputat Sirojea Mihei, prin care se propunea modificarea sau abrogarea unor prevederi ale Ordonanței Guvernului nr. 22, întrucât prevederile respective puteau provoca efecte care îndepărtau România de la statutul de economie de piață bazată pe concurență liberă și inițiativă.
Propunerea legislativă a avut avizul favorabil al Consiliului Legislativ, dar a fost respinsă de Senat. De asemenea, Guvernul României din acea perioadă a comunicat că nu susține adoptarea propunerii legislative.
Propunerea a fost avizată, însă, favorabil de Comisia juridică, de disciplină și imunități.
La solicitarea inițiatorului, Biroul permanent al Camerei Deputaților a aprobat ca inițiativa legislativă să fie examinată o dată cu prezentarea de către Guvern a Ordonanței de urgență pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 22 și, în consecință, Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 86 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 22 privind administrarea porturilor și a căilor navigabile, precum și desfășurarea activităților de transport
naval în porturi și pe căi navigabile a fost transmis cu adresa nr. 763 din 12 noiembrie 2007.
Această ordonanță de urgență a fost trimisă pentru compatibilizarea legislației specifice domeniului naval cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 54 din 2006 privind regimul contractelor de concesiune de bunuri proprietate publică, aprobată, cu modificări, prin Legea nr. 22/2007 și pentru compatibilizarea legislației naționale cu legislația europeană.
Ordonanța, în consecință, a primit avizul favorabil al Consiliului Legislativ, a fost adoptată de Senat și în Cameră, a primit aviz favorabil din partea Comisiei juridice, de disciplină și imunități și Comisiei pentru administrație publică, amenajarea teritoriului și echilibru ecologic și aviz favorabil, cu amendamente, din partea Comisiei pentru muncă și protecție socială.
Examinarea celor două inițiative legislative a avut loc în ședințe succesive, începând cu 1 iulie 2008, la data respectivă întocmindu-se un raport corespunzător, care a fost transmis Biroului permanent al Camerei Deputaților.
În 9 septembrie 2008, Camera a hotărât retrimiterea proiectului la comisie, în vederea reexaminării inițiativelor și întocmirii unui raport suplimentar.
În consecință, stimați colegi, în data de 3 mai 2010, plenul Camerei, după primirea raportului suplimentar, a hotărât încă o dată retrimiterea proiectului de lege la comisie, în vederea întocmirii încă unui raport suplimentar.