Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·11 februarie 2008
Informare · respins
Szabó Károly Ferenc
Discurs
Vă mulțumesc, doamna președinte.
Propunerea legislativă are ca obiect modificarea art. 79 alin. 2 lit. b) din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor și al munițiilor, dorindu-se includerea în categoria societăților specializate de pază care pot fi autorizate să procure arme letale și muniții și a acelora care asigură paza societăților ce desfășoară activități economice care, prin natura lor, prezintă potențial infracțional și se află amplasate în locuri izolate sau în zone cu risc ridicat de producere a unor fapte antisociale.
În acest sens, în expunerea de motive inițiatorii apreciază că în stabilirea activităților și instituțiilor care pot face obiectul pazei cu arme letale trebuie să se țină cont și de o serie de criterii, cum sunt: activitatea desfășurată de unii agenți economici, respectiv în cadrul complexelor de creștere a animalelor, abatoare, unități de prelucrare a cărnii și laptelui etc., situarea sediilor acestora în locuri izolate, precum și suprafața mare pe care își desfășoară activitatea.
Consiliul Legislativ a avizat favorabil propunerea legislativă.
Guvernul nu susține adoptarea propunerii legislative, iar Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări a transmis aviz negativ.
În urma analizei considerentelor generale avute în vedere de inițiatori, precum și a unor situații concrete prezentate, Comisia pentru apărare, ordine publică și siguranță națională a hotărât cu majoritate de voturi să adopte un raport de admitere, cu amendamentele propuse cuprinse în anexa la raport.
În conformitate cu obiectul de reglementare, așa cum s-a spus aici, propunerea legislativă face parte din categoria legilor organice.
Avem anexa la raport, care conține amendamentele admise.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.