Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·2 noiembrie 2010
other · adoptat
Petru Bașa
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte.
Aș dori să vorbesc în calitate de președinte al comisiei și ca unul dintre semnatarii raportului, în care scrie: „Comisia pentru egalitatea de șanse a transmis un aviz favorabil, cu un amendament (...). De asemenea, Comisia pentru politică externă a depus un aviz, prin care își exprimă votul negativ față de lege și, respectiv, în favoarea admiterii cererii de reexaminare, cu amendamente care nu au mai putut fi supuse dezbaterii, ajungând la comisie după încheierea lucrărilor.”
Vreau să precizez pentru colegii de la PSD că ar trebui să-l consulte pe domnul senator Cordoș, care este cel de-al doilea semnatar al raportului. Eu înțeleg că domnul senator Țuțuianu este în eroare, dar ar trebui să citească raportul și să-l întrebe pe colegul dumnealui, pentru că toate avizele care nu sunt menționate în raport au ajuns după data încheierii ședinței.
Pe de altă parte, referitor la cererea de reexaminare – s-a discutat și mai înainte –, trebuie discutat exclusiv pentru textul care a fost trimis și, în acest sens, o să vă rog, mai târziu, să-mi dați voie să vorbesc de la microfonul central despre acest lucru.
Deci despre retrimiterea la comisie nu poate fi vorba, pentru că a fost destul timp până în 26 octombrie anul curent pentru trimiterea avizelor. Dacă nu au sosit, asta este...
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.