Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·1 aprilie 2019
other · adoptat tacit
Iulian Claudiu Manda
Discurs
## Vă mulțumesc și eu.
Luăm act de ce se întâmplă în cadrul Grupului PNL.
Vă mulțumesc pentru documentele depuse; vor merge la președintele Senatului pentru a verifica și vă ținem la curent.
Supunem aprobării și dezbaterii plenului Senatului, în conformitate cu art. 111 din Regulamentul Senatului, dezbaterea și adoptarea în procedură de urgență, analizată în ședința Biroului permanent din 1 aprilie 2019, a următoarelor inițiative:
1. Proiectul de lege pentru acceptarea Deciziei Consiliului (UE, Euratom) 2018/994, adoptată la Bruxelles la 13 iulie 2018, de modificare a Actului privind alegerea membrilor Parlamentului European prin vot universal direct, anexat la Decizia 76/787/CECO, CEE, Euratom a Consiliului din 20 septembrie 1976 (b116/2019).
Adoptat tacit de Camera Deputaților.
Inițiator, Guvernul României.
Înțeleg că nu o susține.
2. Propunerea legislativă privind aprobarea Programuluipilot de preluare a personalului angajat cu pregătire paramedicală din cadrul echipajelor SMURD specializate în acordarea primului ajutor calificat, aflate în finanțarea autorităților administrației publice locale (b120/2019).
Dacă dintre inițiatori susține cineva procedura de urgență?
Nu.
3. Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale (b121/2019). Inițiatorul susține? Nu.
4. Propunerea legislativă pentru implementarea subpunctului 1 al punctului III din Rezoluțiunea Adunării Naționale de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918 (b122/2019). Dacă dintre inițiatori susține cineva? Nu.
5. Propunerea legislativă pentru completarea art. 21 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat (b102/2019).
Inițiatorul susține? Nu.
6. Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul ordinii și siguranței publice (b110/2019).
## Inițiatorul susține?
Vă rog, domnul senator Șerban Nicolae. Microfonul 3.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.