Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·10 mai 2010
Informare · Trimis la votul final
Valeriu Tabără
Discurs
De la început sunt de acord cu această inițiativă, însă eu aș fi vrut să atrag atenția asupra acestei mari probleme – care sunt Carpații – și pentru România, și pentru Uniunea Europeană, pentru că de multe ori ne oprim doar la ceea ce înseamnă biodiversitate, și nu de puține ori tratăm partea aceasta a Munților Carpați din România prin acest sistem care, sigur, este extrem de important. Tuturor ne plac și pădurile, și florile, însă să nu uităm un lucru care este esențial: toată această biodiversitate trebuie să fie dezvoltată și conservată în contextul în care vom dezvolta și economia Munților Carpați, precum este și economia Alpilor și a altor munți din Europa, și acest lucru, din păcate, nu-l facem. Și eu aș imputa, am spus-o și data trecută, că atunci când s-a făcut negocierea pentru Carpați s-a transferat un sediu central într-o altă țară. Or, e bine că s-au rezolvat câteva chestiuni legate de conducerea acestui organism, dar până la a-l aduce la ceea ce înseamnă Munții Carpați pentru România..., mai ales că două treimi din Munții Carpați sunt în România, problemele mari sunt aici, problemele și potențialul economic sunt aici, bătălia mare în viitor va fi să avem aceste structuri în România, de unde putem să coordonăm mai bine activitatea nu numai de biodiversitate și de mediu, ci inclusiv cea economică în Munții Carpați.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.