Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·27 octombrie 2009
other · respins
Teodor Viorel Meleșcanu
Discurs
## Vă mulțumesc și eu.
Vă rog să-mi permiteți un comentariu, nu în calitate de președinte de ședință – mă scuzați că nu merg la microfonul central, o fac pentru a câștiga timp. Ideea a fost aceea de a aplica prevederile legii în consultare – și o să și vedeți la amendamentele admise – cu Asociația fostelor cadre militare active îndepărtate abuziv din armată în perioada 1944 – 1961. În al doilea rând, propunerea pe care noi am prezentat-o este, de fapt, o propunere legislativă elaborată de membrii acestei asociații.
Recunosc că sunt lucruri care, într-adevăr, probabil, în aplicarea practică, vor necesita anumite clarificări.
Mai sunt alte intervenții?
Vă rog, domnule senator Cseke Attila, microfonul 2.
avut loc doar până în 1961? Pentru că mai cunoaștem și noi situații în care ofițeri au fost dați afară din Armată și în anii ’80, adică reglementarea era o reglementare generală, pentru întreaga perioadă a regimului comunist. Aceasta era ideea coinițiatorilor. Dacă se limitează până în 1961, nu mai știu dacă scopul coinițiatorilor va fi atins.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.