Dragoș Gabriel Zisopol

Vă mulțumesc, stimate domnule președinte de ședință. Doamnelor și domnilor deputați,

Îmi revine deosebita plăcere și onoare să vă aduc la cunoștință mesajul Excelenței Sale, domnul ambasador Dimitris Hatziargyrou, cu prilejul aniversării a 57 de ani de la proclamarea independenței Republicii Cipru.

„În data de 1 octombrie, Republica Cipru a sărbătorit cea de a 57-a aniversare de la proclamarea independenței.

Republica Cipru a fost fondată în anul 1960, după o luptă de eliberare națională de patru ani împotriva Marii Britanii.

Era pentru prima dată din Antichitate când ciprioții se aflau în situația de a-și hotărî singuri destinul. Cipru, care se află la răscrucea a trei continente – Europa, Asia și Africa –, a fost de veacuri o insulă râvnită, pe care fiecare putere din regiune care se lupta pentru influență în estul Mediteranei încerca să o controleze.

Istoria Ciprului este una dintre cele mai vechi din lume. Primele urme ale civilizației sale, care sunt documentate de săpăturile arheologice, datează din mileniul al IX-lea î.Hr., ca atare cu aproximativ 11.000 de ani în urmă.

După elenizarea insulei, acum 3.000 de ani, se consemnează încercări repetate de a dobândi controlul asupra acesteia de către diferite puteri: romani, perși, asirieni, arabi, bizantini, cruciați, venețieni, otomani și Imperiul Britanic. Toți aceștia și-au lăsat amprenta, care se reflectă în bogata moștenire culturală a Ciprului.

Independența Ciprului a adus o constituție nefuncțională, care reflecta politica _divide et impera_ a puterii coloniale,

mult utilizată în trecut, politică ce a semănat semințele discordiei între ciprioții greci, constituind 80% din populație, și ciprioții turci – 18% din populație.

Constituția a fost viabilă trei ani, din 1963 apărând problemele care au culminat în 1974 cu răsturnarea guvernului legal de către junta militară din Grecia, urmată, la cinci zile, de invazia militară turcească, ocuparea a 37% din teritoriul Ciprului și expulzarea forțată a 200.000 de ciprioți greci.

De atunci, insula a rămas divizată. Comunitatea internațională a încercat în ultimii 43 de ani să ajungă la o rezolvare a ceea ce constituie acum problema Ciprului.

Ultimul efort, realizat cu implicarea secretarului general al Națiunilor Unite, Antonio Guterres _,_ după doi ani de negocieri intense între cele două părți, care au condus la Reuniunea de la Geneva, cu participarea tuturor părților interesate, nu s-a soldat cu niciun acord, deoarece puterea de ocupație, Turcia, a insistat până la sfârșit pentru menținerea garanțiilor cu drept de intervenție militară, precum și pentru menținerea permanentă a trupelor sale în Cipru.

Acest lucru a fost ceva ce niciun popor, să nu mai vorbim de un stat independent, membru al Organizației Națiunilor Unite și al Uniunii Europene, nu ar putea accepta.