Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·11 aprilie 2017
Dezbatere proiect de lege · respins
Corneliu Olar
Discurs
## Stimați colegi,
Este o inițiativă la care mă îndoiesc... Și știți de ce? Nu că sunt împotrivă. Cu orice inițiativă venim spre deconcentrate sau spre instituțiile din teritoriu, trebuie să venim cu suplimentare bugetară.
Noi am avut probleme. Știu domnii foști primari, probleme mari, când politica Guvernului se rezuma în administrația locală. Fără suplimentare bugetară.
Având în vedere că au vorbit trei doamne frumoase, și le respect, le spun „sărut mâna!” mai ales acum, în Săptămâna Patimilor, trebuie să spun că Grupul PNL se abține. Pentru că nu s-a venit cu finanțare pentru consiliile județene.
Și aș motiva mai mult. Să vă spun. Am avut o lege în Țara Moților, unde iar un guvern de stânga a asigurat, să zicem, o politică populistă, reducând la 50% toate impozitele și taxele locale. În ziua de astăzi sunt deficitari primarii și primăriile din Munții Apuseni. Pentru că nu s-a venit cu compensare de la Guvern. Dacă Guvernul vrea să facă politică socială...
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.