Dragoș Gabriel Zisopol

Vă mulțumesc, stimate domnule președinte de ședință. Doamnelor și domnilor deputați,

Astăzi am deosebita plăcere și onoare să pot prezenta în plenul Camerei Deputaților mesajul Excelenței Sale, domnul Dimitris Hatziargyrou, ambasadorul Republicii Cipru, adresat cu ocazia sărbătoririi celei de-a 58-a aniversări a independenței Republicii Cipru – 1 octombrie 1960.

„Pe 1 octombrie, Republica Cipru sărbătorește cea de-a 58-a aniversare a independenței sale. Statul cipriot a fost înființat în anul 1960, după o luptă de patru ani de eliberare națională împotriva Marii Britanii, putere colonială ce stăpânea insula în acea perioadă.

Atunci a fost prima dată când, după perioada antică, ciprioții înșiși au reușit să devină stăpâni pe soarta lor. Cipru, care se află la răscrucea celor trei continente – Europa, Asia și Africa –, a fost timp îndelungat o insulă mult dorită, pe care intenționa s-o controleze fiecare putere regională ce a concurat pentru influență în regiunea Mediteranei Răsăritene.

Istoria Ciprului este una dintre cele mai vechi din lume. Primele semne ale civilizației, bazate pe săpături arheologice, datează din urmă cu aproximativ 11.000 de ani.

După elenizarea insulei, petrecută acum 3.000 de ani, se înregistrează un efort continuu pentru ocuparea sa de către diferite puteri: romani, perși, asirieni, arabi, bizantini, cruciați, dinastia franceză, venețieni, otomani și, în cele din urmă, Imperiul Britanic. Toți aceștia și-au lăsat amprenta care se reflectă în bogatul patrimoniu cultural al Ciprului.

Independența Ciprului a venit însă cu o constituție disfuncțională, care a demonstrat politica dovedită în timp a lui _divide et impera_ și care a semănat dezbinare între ciprioții greci, ce constituiau 80% din populație, și ciprioții turci, care numărau 18%. După trei ani fără probleme, din anul 1963 au apărut primele semne de disfuncționalitate. Acest lucru a culminat, în anul 1974, cu răsturnarea guvernului legitim de către junta militară ce conducea atunci Grecia. După cinci zile a urmat invazia militară turcă, ocuparea a 37% din teritoriu și, în final, expulzarea forțată a 200.000 de ciprioți greci din casele și proprietățile lor.

De atunci insula este împărțită în două. Comunitatea internațională a încercat în ultimii 44 de ani să ajungă la o soluție în ceea ce se numește acum „problema Ciprului”. Ultima încercare de acest fel a fost prin implicarea lui António Guterres, secretar general al Organizației Națiunilor Unite.

După doi ani de negocieri intense între cele două părți, finalizate prin conferințele de la Geneva și Crans-Montana din luna iulie a anului trecut și unde au participat toate părțile interesate, nu s-a ajuns la niciun rezultat, deoarece Turcia a insistat până la capăt cu dreptul de intervenție militară, precum și la șederea permanentă a trupelor sale militare în Cipru. Acesta a fost un lucru pe care niciun popor, cu atât mai puțin un membru independent al Organizației Națiunilor Unite și al Uniunii Europene, nu l-ar fi putut accepta.