Ion Hadârcă

Vă mulțumesc. Stimate domnule președinte de ședință, Onorat prezidiu,

Stimați colegi,

Tema declarației mele politice este „Preludiul Revoluției române – Iași, 14 decembrie 1989”.

În data de 14 decembrie, iată, se împlinesc 30 de ani de la declanșarea primelor acțiuni revoluționare din România comunistă, evenimente care au culminat cu protestele de la Timișoara, manifestările din București, fuga dictatorului și, în fine, căderea regimului comunist.

Evident, nu puteam trece sub tăcere asemenea evenimente, cu atât mai mult cu cât anterior am înregistrat, împreună cu deputatul și scriitorul Varujan Vosganian, o inițiativă legislativă pentru recunoașterea orașului Iași drept inițiator al Revoluției române. Inițiativa a fost aprobată tacit de Senat și în prezent așteaptă decizia Camerei Deputaților. Departe de noi fiind gândul de a umbri sau leza demnitatea revoluționarilor timișoreni sau bucureșteni – cinste și slavă lor și mai ales memoriei celor căzuți! –, ne-au mirat totuși unele comentarii zeloase din timpul dezbaterilor în comisii, opinii care omiteau principalul: faptul că la Iași, în decembrie ’89, exista deja o mișcare politică de opoziție – Frontul Popular Român, faptul că la 14 decembrie, în Piața Unirii din Iași, a fost convocată o acțiune de masă, blocată de forțele represive, și faptul că toți organizatorii, lideri ai FPR, au fost arestați și maltratați în beciurile Securității.

Toate argumentele timpului – documente de arhivă, declarații ale martorilor și investigații ale istoricilor și politologilor – converg spre adevărul și ideea că, în fapt, au fost trei valuri ale Revoluției române: Iașiul-declanșator, înăbușit în fașă, Timișoara-martiră și Bucureștiul revoluției spontane de nestăvilit.

Este problema anchetatorilor și specialiștilor avizați să finalizeze toate cercetările și să facă, în sfârșit, lumină în elucidarea evenimentelor de acum 30 de ani. Or, pentru atenuarea umorilor, am putea apela și la alte definiții: Iașiuldeclanșator, Iașiul-precursor sau Iașiul-prevestitor al Revoluției române. În ultimă instanță, nu terminologia contează, ci atitudinea axiologică, de recunoaștere a faptului istoric de netăgăduit: Revoluția română a început la Iași!

În cea mai recentă și mai completă investigație a evenimentelor de acum 30 de ani, volumul de circa 500 de pagini – îl am aici – „Revoluția ascunsă. Iași, 14 decembrie 1989. Premise și declanșare”, Muzeul Literaturii Române, semnată de Ioana Diaconescu și Cassian Maria Spiridon, vom regăsi un dosar complet de studii, documente inedite din arhiva CNSAS, mărturii ale persoanelor implicate, precum și documente din arhive personale. Prima secțiune, „Premise”, întrunește documentele de urmărire, iar secțiunea „Declanșarea” debutează cu o relevantă mărturisire, care aruncă lumină asupra contextului istoric, dar și a rolului celor de peste Prut, printre care se afla și subsemnatul: „În timp ce noi ne aflam într-o stare de cretinism politic și paralizie socială, grație activiștilor de partid și de stat și vigilentei noastre Securități, transformați, conform visului de aur al comunismului, în simple unelte de muncă, e drept, cuvântătoare, peste Prut, în aripa însângerată, ruptă de la trupul României «de geniul clarvăzător al popoarelor», Stalin, în mult pătimita Basarabie sentimentul național își afirma cu nestăvilită și incredibilă vigoare dreptul la ființă. Astfel, în august 1989, limba și grafia latină își reintră în drepturi, după mai bine de 40 de ani de lumină siberiană. Frontul Popular din Moldova era organizația care reușise să coaguleze toate forțele naționale întru afirmarea ființei românești împotriva unui imperiu cu o mentalitate tipic medievală.