Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·4 octombrie 2017
Declarații politice
Ovidiu Victor Ganț
Declarații politice și intervenții ale deputaților:
Discurs
Vă mulțumesc. Stimate domnule președinte, Stimate colege, Stimați colegi,
Am sărbătorit ieri Ziua unității germane, sărbătoarea națională a Republicii Federale Germania. Aceasta se întâmplă, pentru prima dată de la reunificare, în absența artizanului acesteia, cancelarul doctor Helmut Kohl, care, din păcate, ne-a părăsit în acest an.
Se cuvine să menționăm încă o dată contribuția sa istorică, în beneficiul poporului german, ca realizator al reunificării, precum și al reconcilierii și unității europene, alături de Președintele Franței, François Mitterrand.
Reunificarea Germaniei a fost un eveniment istoric și pentru întreaga Europă de Est, inclusiv România, deoarece ne-a deschis și nouă calea către NATO și Uniunea Europeană.
De altfel, în contextul reunificării, una dintre cele mai importante consecințe o reprezintă apartenența întregului teritoriu german, inclusiv fosta RDG, la NATO.
În ceea ce ne privește, am dezvoltat începând cu 1992, pe baza acordului bilateral semnat la București, o relație de prietenie și parteneriat în Europa, care, astăzi, este mai solidă ca oricând.
O confirmare a acestei afirmații o reprezintă vizita efectuată de către Președintele României, domnul Klaus Iohannis, la Berlin, în luna iunie, și discuțiile care au avut loc cu această ocazie cu președintele federal, domnul FrankWalter Steinmeier și doamna cancelar doctor Angela Merkel.
Alegerile federale care au avut loc recent au adus rezultatul scontat, și anume victoria doamnei cancelar Merkel și a uniunii CDU/CSU. Doresc să le adresez felicitări și mult succes în continuare. Acest rezultat va permite continuarea în aceeași manieră prietenească a dialogului la cel mai înalt nivel, atât în plan bilateral, cât și în cel al Uniunii Europene.
Am convingerea că, spre binele României și pentru viitorul european al națiunii noastre, locul pe care trebuie să-l ocupăm în dialogul european este alături de Germania și Franța, pentru o mai bună integrare, și nu pe poziții care slăbesc coeziunea Uniunii Europene.
În acest sens, minoritatea germană din România își va continua demersul de a contribui la extinderea și aprofundarea relațiilor cu Republica Federală Germania, în plan politic, economic și cultural, așa cum a făcut-o de la Revoluție încoace.
Sunt, totodată, convins că trebuie să acționăm politic pentru creșterea investițiilor germane în economia românească și pentru dezvoltarea relațiilor comerciale bilaterale, care în anul precedent au atins un maxim istoric de peste 26 de miliarde de euro, ocupând, de departe, locul întâi în ierarhia comerțului exterior al României.
În final, doresc să felicit Germania și poporul german cu această ocazie și să le doresc pace și prosperitate împreună cu noi, românii, în Europa unită.
Vă mulțumesc frumos.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). .