Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·29 iunie 2015
Dezbatere proiect de lege · respins
Puiu Hașotti
Discurs
Vă mulțumesc. Stimați colegi,
Eu nu cred că putem trece așa, cu repeziciune, peste această situație. Dincolo de faptul că domnul senator Dincă Mărinică a avut perfectă dreptate și propunerea pe care a făcut-o este judicioasă și o susțin și eu, noi trebuie să observăm aici în ce situație se află, pe de o parte, Senatul, pe de altă parte, Guvernul.
Vine secretarul de stat de la Ministerul Justiției și spune: noi nu avem cunoștință că trebuia să venim în fața Parlamentului, în fața Senatului, cu un punct de vedere al Guvernului, pe o chestiune extrem de importantă, pe care a fost sesizată Curtea Constituțională. Secretarul de stat pentru relația cu Parlamentul spune: dați-ne câteva minute, să ne consultăm. Păi cu cine să se consulte?
Domnilor, vă dați seama în ce situație este pus Parlamentul, Senatul României?!
Asta este o ofensă, domnule, este o jignire pe care Guvernul o face față de Parlamentul României! Este o situație intolerabilă!
Numai că... din nou mă întorc, domnul senator Dincă Mărinică are dreptate: comisia trebuie să se pronunțe. Trebuie să votăm, suntem în criză de timp..., dar ceea ce s-a întâmplat astăzi, prin care doi secretari de stat, unul al justiției și unul al relației cu Parlamentul, vin și habar n-au despre ce este vorba, este incalificabil.
de acord cu decizia Curții Constituționale, Senatul dezbate pe baza raportului Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări”, având în vedere Decizia Curții Constituționale nr. 361 din 7 mai 2015 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 218–222 și art. 241 alin. (1[1] ) lit. a) din Codul de procedură penală, Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări transmite Biroului permanent al Senatului propunerea pentru punerea de acord a prevederilor declarate neconstituționale cu decizia Curții Constituționale.
În vederea respectării prevederilor constituționale, membrii Comisiei juridice, în ședința din 29 iunie 2015, însușindu-și considerentele Curții Constituționale cuprinse în motivarea Deciziei nr. 361 din 7 mai 2015 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 218–222 și art. 241 alin. (1[1] ) lit. a) din Codul de procedură penală, au adoptat, cu unanimitate de voturi, textul revizuit sub forma următoarei inițiative legislative, inițiativă care e, de asemenea, publicată – înțeleg – pe site.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.