Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·29 aprilie 2015
Informare · Trimis la votul final
Ovidiu Cristian Iane
Discurs
Vă mulțumesc.
Stimați colegi,
În sfârșit, cu pași mici, încet-încet, începem să reglementăm astfel încât economia românească să se apropie de o economie corectă, reală și o economie cu adevărat competițională. Acest _business angel_ vine în sprijinul micilor întreprinzători, oamenii vor fi stimulați să nu-și mai țină banii în depozit, și mă refer la persoanele fizice, și, identificând oportunități, pentru 5–10 mii sau mai mult de euro, pot pune acești bani în niște companii private care, dezvoltându-se, pot aduce valoare economică reală pe piață și, ulterior, să-și recupereze investiția.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.