Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·23 iunie 2008
Declarații politice · adoptat tacit
Cristian Diaconescu
Discurs
Într-adevăr, domnule președinte, și din punct de vedere al dezbaterilor în Comisia pentru apărare, ordine publică și siguranță națională nu văd, în acest moment, ce am mai putea să rediscutăm din acest proiect de act normativ. Noi, pe zona noastră de competență, ne-am propus exact acest lucru: să avem o egalitate de tratament pentru acești militari, pentru că, în opinia noastră, fiecare militar suferă sau moare la fel.
Or, din perspectiva simplă și dintr-o lectură chiar și superficială a actului normativ se poate vedea că încă de la articolul 1 am introdus un amendament în care spuneam că și încadrarea în Ministerul Apărării ține, până la urmă, de evaluarea posibilităților ministrului apărării naționale. Deci, implicit, acești oameni nu vor intra în mod obligatoriu pe statul de plată, fie de asigurări sociale, fie de altă natură, al Ministerului Apărării, ci, de conivență, pe schema pe care Ministerul Apărării și-o propune pentru îndeplinirea atribuțiunilor din domeniul politico-militar pe care le are.
Deci vă propunem să adoptăm acest act normativ.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.