Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·22 octombrie 2007
Dezbatere proiect de lege · respins
Mihai Țâbuleac
Discurs
Vă mulțumesc. Stimați colegi,
Mi-am intitulat declarația de astăzi „Opriți agresiunea Guvernului perceptor!” sau „Unde sunt băieții mai deștepți, la energie ori la finanțe?”.
Vă mărturisesc că încep să înțeleg de ce Guvernul condus de autointitulatul premier Călin Popescu-Tăriceanu se tot laudă cu mărețe realizări. Câtă măreție găsim, bunăoară, la măsura introducerii taxei speciale de primă înmatriculare, de fapt un abuz menit să sporească veniturile celor care se ocupă de comerțul cu autoturisme, dar și să ne facă de tot râsul în Uniunea Europeană, în care am pășit cu stângul. Mai nou, autointitulații și susținuții noștri au reușit performanța maximă de a ne distruge și bruma de credibilitate pe care o mai aveam, ca instituție și ca oameni politici, atribuindu-ne tuturor același nume: „Remeș, caltaboșarul”!
Prin prezenta intervenție, eu îmi fac datoria să atrag atenția asupra unei alte fapte mărețe, o creație subtilă a băieților deștepți de la finanțe, o otravă cu efect sigur și de lungă durată. Mai întâi, au schimbat regula în ceea ce privește cuantumul majorărilor de întârziere pentru creanțele fiscale, astfel încât această penalizare a ajuns la un nivel de cinci ori mai mare decât dobânda bancară. Apoi, au schimbat regula în ceea ce privește ordinea stingerii datoriilor bugetare, anulând dreptul contribuabilului de a preciza natura plăților efectuate și obligând la achitarea cu prioritate a penalităților.
În fine, tot pe furiș, din ascunziș, sub denumirea care nu poate trezi niciun fel de emoție, respectiv, reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, s-a modificat Codul de procedură fiscală, astfel încât amenzile au fost majorate amețitor. Spre exemplu, numai pentru depunerea cu întârziere a unei declarații, amenda suportată de persoanele fizice s-a majorat de zece ori, în condițiile în care funcționarul public nu are niciun fel de obligație de înștiințare sau de atenționare. Trebuie să se știe că toate aceste măsuri au fost determinate, de fapt, de un interes personal și meschin al funcționarilor din cadrul Ministerului Economiei și Finanțelor de a-și rotunji veniturile prin intermediul unui sistem al așa-ziselor stimulente. Este vorba de un fel de acord global care constă în formarea, în fiecare lună, a unor fonduri pentru acordarea de stimulente personalului din aparatul propriu al Ministerului Economiei și Finanțelor și al A.N.A.F., precum și din unitățile subordonate, prin reținerea unei cote de 15% din sumele reprezentând penalități și amenzi încasate.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.