Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·24 februarie 2010
procedural · respins
Dumitru Oprea
Aprobarea programului de lucru al Senatului pentru perioada 1–6 martie a.c.
Discurs
...dacă sunt astfel de interese.
Dacă eu eram ministrul educației, cercetării, tineretului și sportului, puteam, fără să-mi tremure mâna, să dau un aviz pentru Academia Oamenilor de Știință din România, unde sunt membru și iau indemnizație de 25.000.000 lei pe lună?! Este o sumă pe care noi am aprobat-o în Parlament. Este o indemnizație de membru al Academiei Oamenilor de Știință din România.
Merg mai departe. Așa cum este prevăzut, acest proiect de lege este unul foarte ciudat – domnul senator Orest Onofrei a punctat – în scopul construirii unui sediu pentru firmă, de bezele sau pentru orice altceva, și a unei biblioteci.
Aș vrea să-i rog pe cei care cunosc să-mi spună dacă adresa din Splaiul Independenței nr. 54, ce reprezintă o instituție foarte frumoasă, pentru care am tot respectul, nu este și spațiul unde Academia Oamenilor de Știință din România își desfășoară activitatea. Aș fi fost extraordinar de încântat, pentru că știu că în București au dispărut vreo 80 de grădinițe din cauza normalității de punere în posesie a proprietarilor acelor clădiri, ca Academia Oamenilor de Știință din România, cu generozitate, pentru că se referă la știință, iar știința începe de mic, să fi spus: am descoperit la Otopeni 4.400 de m², aproape jumătate de hectar, și vrem să venim cu o inițiativă, să creăm acolo un complex de grădinițe, de școli sau de altceva.
Iertați-mă, eu am multe rețineri în legătură cu un sediu care, prin definiție, este un sediu, iar o bibliotecă este o bibliotecă. Se poartă biblioteci digitale oriunde, oricând.
În aceste condiții, cer Senatului României multă atenție atunci când orice suprafață de teren interesantă vine pe căi foarte frumos acoperite pentru a fi dusă într-o zonă în care nu beneficiază cei care chiar au nevoie în acest moment, educația și cercetarea.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.